Acasa » Stiri imobiliare » Criza, fila de istorie?
pcc

Criza, fila de istorie?

Daca in perioada 2006-2007 planurile de mega-proiecte de locuinte erau din abundenta, in special in Capitala, instaurarea perioadei de recesiune pe meleagurile autohtone a taiat dintr-o data avantul investitorilor. Succesul consemnat de programul Prima Casa, demarat in iunie 2009, a demonstrat faptul ca cererea de locuinte este cat se poate de reala.

Incepand cu 2011, tot mai multi dezvoltatori au incercat sa se adapteze la noua realitate a pietei. Au mizat, cu foarte mare succes, pe dezvoltarea ansamblurilor rezidentiale, special concepute pentru cumparatorii prin Prima Casa. Astfel de proiecte sunt situate, de regula, la periferia Bucurestiului, formate din apartamente comparabile, ca pret si dimensiuni, cu cele din blocurile vechi. Piata noilor dezvoltari rezidentiale, sustinuta de programul guvernamental, a functionat in ultimii ani si s-a adresat, preponderent, cumparatorilor cu venituri medii spre joase.

Exemplele dezvoltatorilor care tintesc mai sus fata de pragul de pret propus de Prima Casa nu se opresc aici. Romanii au bani pentru case mai scumpe, iar dezvoltatorii intuiesc lucrul acesta. Disponibilitatea de a cumpara poate sa confirme ideea ca piata locala se afla la inceputul unei noi etape de dezvoltare, dupa cum au observat si reprezentantii uneia dintre marile companii locale de consultanta.